Descriere
Carusel Montessori Dansatori
Ultimul mobil clasic din pedagogia Montessori, poate fi prezentat bebelușului începând cu vârsta de 3-4 luni (sau când se plictisește de caruselul anterior).
Realizat din materialele lucioase și atrăgătoare, acesta stârnește și menține atenția, ajutându-l pe cel mic să exerseze concentrarea și controlul voluntar al brațelor.
Bazat pe observarea reflexiilor multicolore, caruselul Dansatori este spectaculos nu doar în privința cromaticii, dar și în ceea ce privește formele care se scalda în lumina soarelui.
Bebelușul este fascinat de mișcare și de reflexiile luminii iar cele 4 forme figurative stilizate și sidefate stimulează focusul vizual și îl ajută să perceapă mișcările obiectelor în spațiu.
Caruselele din pedagogia Montessori sunt adaptate fiecărei etape de dezvoltare și îl ajută pe cel mic să se acomodeze cât mai ușor la mediul înconjurător.
În general, construirea lor necesită calcule matematice și precizie în suspendare și echilibru, pentru a dezvolta și a reflecta cu succes nevoia bebelușului pentru ordine și exactitate.
Cumpără caruselul Dansatori, așază-l în dreptul bebelușului, astfel încât să aibă o poziție corectă a spatelui când își mișcă brațele și privește-l cum se bucură de mișcarea formelor ce alunecă grațios.
Caracteristici:
- Vârstă recomandată: spre 3 – 4 luni (sau de când se plictisește copilul de caruselul anterior și nu se mai arată interesat de el, până când nu se mai arată interesat nici de acesta sau începe să îl poată atinge)
- Recomandare de folosire: caruselul se amplasează deasupra locului în care își petrece bebelușul timpul, fie agățat de un cârlig în tavan, fie pe un suport de activități. Distanța de la fața bebelușului la obiectele atârnate este recomandată să fie de 20 – 25 de cm. Poziționarea caruselului e nevoie să-i ofere bebelușului un unghi bun de observație (să nu fie chiar deasupra feței, ci puțin mai jos) și să îi asigure o poziție corectă a spatelui și gâtului.
- Material: lemn, hârtie lucioasă – este foarte fragil și este destinat doar observării de către bebeluș, fără ca acesta să îl atingă.
Important!
După primirea comenzii, te vom contacta pentru a stabili detaliile.
Comanda se realizează în maxim 14 zile lucrătoare de la confirmarea telefonică.






Andreea C –
Cu siguranță cel mai iubit carusel de către bebelușul meu.
Elisei are 5 luni și privește fascinat mișcarea dansatorilor și vorbește cu ei încă de la 3 luni. Când este agitat sau plictisit de alte jucării, pur și simplu îl duc la carusel și este extrem de încântat să-i privească, să-i atingă, să le cânte ca ei să danseze. Văzându-i entuziasmul de a se juca cu ei, acum îl las să îi prindă în mână și să-i bage în gură, fiind la vârsta când totul este trecut prin filtrul molfăielii.
Roxana POPA –
De departe caruselul din gama celor 4 MOntessori ce a atras cel mai mult pe bebelusa mea. Tare dragut impachetate si cu atentie toate. Multumim din suflet!!